Chemarea creştinilor la reconciliere

Chemarea creştinilor
la reconciliere

Plecând din Geneva în anul 1940 pentru a merge să fondeze comunitatea din Taizé, fratele Roger a fost împins de această intuiţie: pentru ca cei credincioşi să fie consideraţi seminţe ale păcii pentru omenire, ei nu pot lăsa pe mai târziu o reconciliere între ei. După câţiva ani, el a descris astfel drumul său:

“Marcat de mărturia vieţii bunicii mele, mi-am găsit la rânul meu propria identitate de creştin împăcând în mine însumi credinţa originilor mele cu Taina credinţei catolice, fără a întrerupe comuniunea cu ceilalţi.”

Acest drum pe care fratele Roger l-a deschis este delicat, exigent, şi nu l-am terminat de explorat.

În Hristos noi aparţinem unii altora. Când creştinii sunt separaţi, mesajul Evangheliei devine de neauzit.

Cum să răspundem noilor provocări ale societăţilor noastre, în special cele ale secularizării şi înţelegerii între culturi, fără a reuni darurile Sfântului Duh depuse în toate familiile creştine? Cum să transmitem tuturor pacea lui Hristos rămânând separaţi?

Să nu mai pierdem atâta energie în împotrivirile dintre creştini, câteodată chiar în sânul confesiunilor noastre! Să ne regăsim împreună mai des în prezenţa lui Dumnezeu în ascultarea Cuvântului, în linişte şi laudă:

O dată pe lună sau pe trimestru, să invităm locuitorii din oraşele sau regiunile noastre la o “discuţie spre reconciliere”. [1]

Pentru a pregăti o astfel de întâlnire, tinerii pot porni, pot merge spre alţii, spre o altă parohie, o altă mişcare sau un alt grup, şi chiar să invite tineri în căutarea credinţei.

Va creşte atunci dorinţa de a face împreună tot ceea ce se poate face. Ceea ce ne uneşte este mai important decât ceea ce ne separă: să lăsăm să transpară această realitate prin viaţa noastră!

Un schimb de daruri între diferitele tradiţii creştine deja a început. Noi vedem la Taizé că, printr-o rugăciune comună şi întâlniri personale, o stimă reciprocă se aprofundează şi un astfel de schimb se realizează în mod natural.
 
Anumite aspecte ale Tainei credinţei au fost mai bine puse în valoare de către una sau mai multe tradiţii creştine.
 
Creştinii din Orient au pus mereu accent pe învierea lui Hristos care deja transfigurează lumea. Nu-i aşa că datorită acestui fapt mulţi dintre ei au ştiut să traverseze decenii de suferinţe în secolele trecute? Orientul a păstrat învăţăturile Părinţilor Bisericii cu multă stricteţe. Monahismul, pe care l-a dat Occidentului, a insuflat în toată Biserica o viaţă de meditaţie. Creştinii din Occident ar putea să se deschidă mai mult în faţa acestor comori?
 
Creştinii Reformei au subliniat puternic aceste realităţi din Evanghelie: Dumnezeu oferă dragostea Sa în mod gratuit; prin Cuvântul Său El vine la întâlnirea oricui îl ascultă şi o pune în practică; simpla încredere a credinţei conduce la libertatea copiilor lui Dumnezeu; a cânta împreună interiorizează Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste valori nu sunt ele esenţiale tuturor creştinilor?
 
Biserica catolică a păstrat vizibil, prin istorie, universalitatea comuniunii în Hristos. Neîncetat a căutat un echilibru între Biserica locală şi Biserica universală. Una nu poate exista fără cealaltă. O lucrare a comuniunii la toate nivelurile a ajutat la menţinerea unei unanimităţi în credinţă. Toţi cei botezaţi n-ar putea merge mai departe într-o înţelegere progresivă a acestei lucrări?
 
Dincolo de confesiuni, este urgent ca un schimb de daruri să se aprofundeze între continente. Creştinii Europei, de exemplu, au mult de primit de la Bisericile celorlalte continente. În schimbul a tot ceea ce au primit aceste Biserici din partea Europei, ele îi pot transmite astăzi o prospeţime a Evangheliei.
 
Martorii şi martirii lui Hristos ne îndrumă spre o singură şi unică comuniune. Ei hrănesc speranţa noastră şi determinarea noastră de a căuta unitatea vizibilă între toţi creştinii.

[1În fiecare lună este propusă pe site-ul de internet www.taize.fr [http://www.taize.fr] (rubrica “rugăciune şi cântece”) desfăsurarea unei astfel de întâlniri, ca şi o meditaţie biblică care poate include o egalitate în urma rugăciunii. E de la sine înţeles că o astfel de iniţiativă nu înlocuieşte viaţa de rugaciune în parohie.

Printed from: http://www.taize.fr/ro_article5631.html - 15 November 2018
Copyright © 2018 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France