Vizita Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la Taizé

Cuvinte de primire de către fratele Alois

Fratele Alois Salutând Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

Sfinția Voastră, preaiubite patriarh Bartolomeu, venind pe dealul nostru din Taizé, ați adus o bucurie extraordinară, deoarece suntem atât de atașați de Biserica Ortodoxă.

Încă de la origini, comunitatea noastră a fost îmbibată cu tradiția ortodoxă. Punctul central acordată învierii lui Hristos și rolul Duhului Sfânt, referința puternică a învățăturii Părinților Bisericii, viața liturgică, viața contemplativă menținută de monahism, icoanele, curajul de a trece prin decenii de suferință în ultimele secole, toate aceste valori care au trăit în Orient au fost și rămân pentru noi, frații din Taizé, surse unice de inspirație.

De ani de zile, tinerii ortodocși din diferite țări au venit să participe la întâlnirile săptămânale care se succed în jurul comunității noastre. Doar simpla lor prezență stârnește întrebări în tinerii creștini din Occident pe care îi întâlnesc aici: cum putem primi și împărtăși într-o mai mare măsură darurile depuse de Dumnezeu în sufletul creștinilor ortodocși?

Preasfinte Părinte, sunt sigur că venerabilul predecesor al preasfinției voastre, patriarhul Constantinopolului Athenagoras și fondatorul comunității noastre, fratele Roger, ne privesc de sus și se bucurăm cu o singură inimă. În timpul vieții lor pe pământ, o profundă încredere reciprocă le-a permis să promoveze în 1962 crearea unui centru monahal ortodox în Taizé, care a fost animat de preaiubitul arhimandrit Damaskinos, viitorul Mitropolit al Elveției, până când s-a mutat în Chambésy și a înființat centrul a cărei aniversare de cincizeci de ani tocmai ați sărbătorit-o.

Venerabil Patriarh, nu pot uita primitoarea călduroasă pe care mi-ați oferit-o împreună cu câțiva dintre frații mei la Crăciunul anului 2005. Afecțiunea dumneavoastră ne-a susținut comunitatea, care a fost supusă la încercări în acea perioadă din cauza morții violente a fondatorului ei. Primirea preasfinției dumneavoastră a fost la fel de caldă ca și atunci când, cu câțiva ani mai târziu, am mers într-un pelerinaj la preasfinția dvs. împreună cu o sută de tineri din douăzeci și cinci de țări.

Astăzi noi suntem cei care vă primim cu iubire și ne exprimăm admirația față de preasfinția dvs. În perioada îndelungată în care ați slujit precum patriarh, peste 25 de ani de lucru neobosit pentru a aduce relevanță comorilor credinței ortodoxe în lumea contemporană. V-ați ridicat vocea în favoarea unui pământ în care toți pot trăi; Ați reamintit în mod constant că relațiile noastre cu orice ființă ar trebui să reflecte relația noastră cu Creatorul.

Dorința preasfinției dumeavoastră pentru unitatea creștină, deschiderea spre dialogul interreligios și experiența voastră, a unei Biserici răstignite, reprezintă o mărturie de neînlocuit a păcii lui Hristos.

Și acum vom cânta și vom lăuda pe Dumnezeu, după care vă vom asculta și veți binecuvânta două icoane. După aceasta vom merge la mica capelă ortodoxă care se învecinează cu Biserică a Reconcilierii și apoi vom merge la mormântul fratelui Roger. Suntem emoționați și onorați că, după aceea, veți lau masa împreună cu noi în comunitatea noastră.

Vă mulțumesc, preaiubit patriarh, pentru noi sunteți un adevarat Părinte în credință.

Hristos a înviat!

Printed from: https://www.taize.fr/ro_article21917.html - 19 March 2024
Copyright © 2024 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France