Fratele Alois 2016

Curajul milei

Pe toată durata anului 2015, la Taizé, am căutat modalități de a ne implica în noi forme de solidaritate, atât de urgente în ziua de azi. Pe întreaga planetă, noi nenorociri de ordin migrator, ecologic și social sunt o provocare atât pentru credincioși de diferite religii, cât și pentru atei.

Violența armată declanșează dezastre în numele unor ideologii inumane. Fără să ne pierdem cumpătul, vom continua “pelerinajul nostru al încrederii” ca o formă de rezinstență față de teama generată de insecuritate. Este cu atât mai necesar ca aceia care caută sau deja trăiesc o globalizare a solidarității să se ajute unii pe alții.

Când furtuna face ravagii, o casă construită pe stâncă va rezista (Matei 7:24-25). Vrem să ne construim viețile pe cuvintele lui Hristos, astfel stânca noastră e alcătuită din câteva realități evanghelice, accesibile tuturor: bucurie – simplitate – milă. Fratele Roger a așezat aceste valori în centrul vieții Comunității noastre din Taizé; ele i-au dat puterea să continue chiar și în momentele grele. El și le-a însușit, ca să se poată întoarce la ele în fiecare zi.

Aceste trei cuvinte ne vor conduce în călătoria noastră din următorii trei ani. În 2016, vom începe cu mila, în același simțământ ca și Anul Milei lansat de Papa Francisc.

Evanghelia ne cheamă să fim martorii compasiunii lui Dumnezeu. Iată cinci propuneri care să trezească în noi curajul milei.

Fratele Alois


Prima propunere

Să ne încredem în Dumnezeu, Cel care este milă

Tu ești Dumnezeu iubitor şi iertător, negrabnic la mânie şi bogat în milă şi îndurare. (Neemia 9:17)

Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. (Luca 6:36)

Potrivit Bibliei, Dumnezeu este milă, cu alte cuvinte, compasiune și bunătate. Spunând pilda tatălui și a celor doi fii (Luca 15), Iisus ne arată că iubirea lui Dumnezeu nu depinde de faptele noastre bune; ea este dată necondiționat. Tatăl îl iubește pe fiul care i-a rămas credincios întreaga viață. Și tatăl deja își întinde brațele către fiul care l-a părăsit, încă pe când acel fiu este departe.

Dumnezeu a creat neamul omenesc după chipul Său. Astfel, “te asemeni lui Hristos făcând bine. De ai primit a fi creștin, sârguiește-te să te faci asemenea cu Dumnezeu! Îmbracă-te în Hristos!” Vasile cel Mare, secolul IV

Iubirea lui Dumnezeu nu este doar pentru moment, ci pentru totdeauna. Prin compasiunea noastră putem fi o reflectare a acestei iubiri. Ca și creștini, noi împărtășim cu atât de mulți credincioși din alte religii grija de a pune mila și bunătatea în centrul vieților noastre.

++ Să primim iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu își închide inima față de noi și bunătatea Sa fidelă este protecția noastră constantă, chiar și atunci când greșelile noastre ne fac să ne împiedicăm. Dacă ne-am îndepărtat de Dumnezeu, nu ar trebui să ne temem să ne întoarcem și să ne încredem în El; Dumnezeu vine mereu să ne întâmpine.

++ Nu ar trebui să privim rugăciunea ca pe o căutare laborioasă, ci mai degrabă ar trebui să o primim ca pe un moment în care să ne oprim și să respirăm, când Duhul Sfânt ne umple cu iubirea lui Dumnezeu și ne ajută să continuăm o viață a milei.


A doua propunere

Să iertăm iar și iar

Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. (Coloseni 3:12-13)

Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. (Matei 18:21-22)

Iertarea lui Dumnezeu nu lipsește niciodată. În întreaga Sa viață și chiar pe cruce, Hristos a iertat; El a refuzat să condamne pe cineva.

Să știi că ești iertat și să ierți, la rândul tău, este una dintre cele mai eliberatoare bucurii. Este sursa păcii interioare pe care Hristos vrea să ne-o transmită.

Biserica, adunarea celor care Îl iubesc pe Hristos, este chemată să se lase transformată de milă. “Când Biserica ascultă, vindecă și reconciliază, ea atinge cel mai luminos punct al ei – o comuniune a iubirii, a compasiunii, a consolării, o reflectare clară a lui Hristos cel Înviat. Niciodată distantă, niciodată în defensivă, eliberată de toate greutățile, ea poate face umila încredere a credinței să strălucească direct în inimile noastre omenești.” Fratele Roger

Mesajul de iertare al lui Dumnezeu nu poate fi folosit pentru a justifica răul sau nedreptatea. Din contră, el ne face mai liberi să ne recunoaștem greșelile, precum și greșelile și nedreptățile din jurul nostru și din lume. Depinde de noi să îndreptăm tot ce se poate îndrepta.

++ Să încercăm să iertăm – chiar și de șaptezeci de ori câte șapte. Dacă rana e prea mare, putem încerca să iertăm pas cu pas. Înainte să iasă la suprafață, nevoia de a ierta poate uneori să rămână ascunsă pentru mult timp, de răul suferit.

++ Putem arăta că Biserica este o comunitate a milei dacă noi suntem deschiși, fără discriminări, față de cei din jurul nostru, arătând ospitalitate, abținându-ne să-i judecăm categoric pe alții, apărându-i pe cei asupriți, creând o inimă cuprinzătoare și generoasă...


A treia propunere

Să ne aplecăm, singuri sau împreună cu alții, asupra unei situații problematice

Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. (Isaia 58:10)

Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? (1 Ioan 3:17)

Icoana milei ni-L arată pe Hristos uitându-Se la noi cu iubire și spunându-ne pilda Bunului Samaritean (Luca 10): un om este lăsat pe jumătate mort pe marginea drumului; un preot și un levit trec pe lângă el și își continuă drumul; un străin, din ținutul Samaria, are grijă de el și îl duce la un han.

Mila ne deschide inimile către greutatea celorlalți, către forme ascunse de suferință: un copil traversând o perioadă dificilă, o familie aflată în dificultate, o persoană fără adăpost, un tânăr sau o tânără care nu vede niciun sens în viața sa, un bătrân sau o bătrână care e singur/ă, un exil – precum și aceia care nu au acces la educație, artă sau cultură.

În cei săraci este Hristos Însuși care așteaptă compasiunea noastră și care ne spune “flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc” (Matei 25). “Dumnezeu, Care S-a făcut sărac de dragul nostru și a luat asupra Sa patimile fiecăruia, și până la sfârșitul lumii pătimește mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogie cu pătimirea fiecăruia.” Maxim Mărturisitorul, secolul VII

Când am fost răniți de încercări, Hristos are grijă de noi. Privirea Sa afectuoasă se poate arăta prin cineva care se apropie de noi, uneori printr-o persoană care e desconsiderată, așa ca străinul din pildă, Samariteanul.

++ Haideți să îndrăznim să ne apropiem, singuri sau împreună cu alții, de o situație dificilă din jurul nostru, de pe drumul nostru. Mila nu este sentimentală, ci solicitantă; ea nu cunoaște limite. O lege stabilește limitele clare ale unei îndatoriri, pe când mila niciodată nu va spune “E suficient; mi-am facut datoria.”


A patra propunere

Să extindem mila la dimensiunile sale sociale

“Eu sunt Domnul, Cel ce fac milă şi judecată şi dreptate pe pământ.” (Ieremia 9:24)

“Ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului. Dumnezeului tău!” (Miheia 6:8)

În inima lui Dumnezeu, toate ființele omenești formează o singură familie. Astfel, mila se extinde la dimensiuni mereu mai largi.

Pentru ca o solidaritate mondială să devină realitate este indispensabil ca instituțiile internaționale care dau reguli în mod democratic să se întărească, pentru a asigura o justiție mai mare și pacea să fie menținută.

Datoria țărilor sărace este deseori cauzată de națiunile mai puternice și de corporațiile care le exploatează resursele. Chiar dacă ni se pare că nu este nimic ce am putea face ca să schimbă acest lucru, putem să ne amintim că ștergerea acestei datorii este o modalitate de a reinstaura dreptatea. Într-un context diferit de cel de azi, Biblia ne amintește că: “Dacă fratele tău va sărăci şi va ajunge la strâmtorare înaintea ta, ajută-l, fie străin, fie băştinaş, ca să trăiască cu tine.” (Leviticul 25:35)

În întreaga lume, femei, bărbați și copii sunt forțați să își părăsească țara. Necazul lor generează în ei o motivație mai puternică decât orice barieră. Țările bogate trebuie să fie conștiente că și ele poartă o parte din responsabilitatea pentru rănile istoriei care ne-au condus la migrații masive, mai ales din Africa și Orientul Mijlociu.

++ Este important să realizăm că, deși fluxul de refugiați și migranți crează probleme, aceasta poate fi de asemenea o șansă. Cei care bat la ușa țărilor mai bogate decât propriile lor țări inspiră aceste națiuni să trăiască în solidaritate cu ei. Nu le ajută ei să obțină o nouă vitalitate? Abordând împreună provocările prezentate de un val de migranți, țările Comunității Europene pot redobândi un dinamism care a scăzut până acum.

++ Trebuie să trecem dincolo de teama de străini și de diferențele culturale. Această teamă este de înțeles – cei care ajută cu generozitate la primirea migranților sunt deseori epuizați. Teama nu va scădea, totuși, dacă ne izolăm în spatele zidurilor, ci, mai degrabă, dacă ne îndreptăm către cei pe care nu îi cunoaștem încă. În loc să vedem în străin o amenințare la standardul nostru de viață sau la cultura noastră, nu este oare necesar să ne primi unii pe alții ca membri ai aceleiași familii umane?


A cincea propunere

Milă pentru întreaga creație

În şase zile să-ţi faci treburile tale, iar în ziua a şaptea să te odihneşti, ca să se odihnească şi boul tău şi asinul tău.
(Ieșirea 23 :12)
Şase ani să semeni ţarina ta şi să aduni roadele ei, iar în al şaptelea, las-o să se odihnească. (Iesirea 23:10-11)

În limbajul vremurilor sale, Biblia ne cheamă să ne extindem compasiunea asupra mediului, să respectăm toate creaturile vii, să nu folosim pământul fără discernământ. Un creștin din Mesopotamia scria: “O inimă miloasă nu poate suporta să vadă cel mai mic rău sau cea mai mică tristețe în mijlocul creației.” Isaac Sirianul, sec. VII

Primele victime ale dezastrelor ecologice sunt, de obicei, cei foarte săraci. Efectele schimbării climei forțează deja pe mulți oameni să părăsească locurile unde trăiau.
Pământul ii aparține lui Dumnezeu; ființele umane îl primesc ca pe un dar. Ne este încredințată o responsabilitate imensă: aceea de a avea grijă de planetă, să nu-i irosim resursele. Pământul este limitat, iar ființele umae trebuie, de asemenea, să își accepte limitele.

Pământul este casa noastră comună, iar astăzi el suferă. Nu mai este loc pentru indiferență în fața catastrofelor mediului înconjurător, dispariția unor specii întregi, amenințările asupra biodiversității, sau defrișările masive în anumite părți ale globului.

++ Cum ne putem exprima solidaritatea cu întreaga creație? Prin luare deciziilor care să ne influențeze viața de zi cu zi, acordând o considerație serioasă activităților noastre ca și consumatori sau cetățeni, făcând o alegere conștientă pentru un stil de viață mai simplu. Simplificându-ne stilul de viață poate fi o sursă de bucurie. Sunt oameni care au inițiative precum a posti pentru climă și pentru dreptate în prima zi a fiecărei luni. Să facem asemenea pași pentru a arăta mila lui Dumnezeu pentru tot ceea ce este o parte a casei noastre comune, Pământul, nu este ceva opțional; este o condiție pentru a trăi pe el în fericire.

PDF - 3.4 MB
2016_Curajul milei

Printed from: http://www.taize.fr/ro_article20182.html - 9 December 2019
Copyright © 2019 - Ateliers et Presses de Taizé, Taizé Community, 71250 France